Rona Hartner a luptat cu cancerul până în ultima clipă! Corpul ei a cedat și aproape a rămas fără voce.
În vârstă de 45 de ani, în luna mai, Rona Harner a intrat din nou în sala de operații, unde medicii i-au făcut o altă intervenție la colon. Pe lângă tumora cancerigenă scoasă la sfârșitul lunii februarie se mai aflau încă cinci ganglioane. Rona Hartner a început pe 24 aprilie tratamentul cu citostatice însă a avut niște reacții adverse.
Atista a fost la un pas să-și piardă vocea din cauza cancerului. (CITEȘTE ȘI: RONA HARTNER, PRIMA APARIŢIE PUBLICĂ DUPĂ CE A ÎNVINS CANCERUL. ESTE TOTAL SCHIMBATĂ)
”Primele ședințe de chimioterapie au fost groaznice, nu puteam să mănânc nimic, luam o fructă, făceam aftă în cerul gurii, încercam să ingerez un pic de legume, era și mai rău, aveam stări de vomă, dureri de cap, nu mă mai puteam ține pe picioare. Nici nu vreau să îmi amintesc cum încercam să supraviețuiesc, să rămân în viață, fiindcă am oameni care mă iubesc lângă mine, și chiar merit o șansă.
În momentele în care îmi făceam chimioerapia, dar și multă vreme după, eu nu puteam să scot nici măcar un cuvânt. Mi se împleticea limba, era cumplit. Aveam senzația că nu am să mai pot vorbi niciodată. Din fericire, acum, sunt bine și pot urca pe scenă fără să am nimic”, a declarat artista pentru wowbiz.ro.
Din fericire, perioada dificilă a trecut, iar Rona se simte foarte bine acum şi şi-a reluat activitatea. Îndrăgita artistă a mărturisit că are planuri mari: se gândește serios să devină pentru prima oară mămică. (CITEȘTE ȘI: MOTIVUL PENTRU CARE RONA HARTNER A ANULAT NUNTA DIN ROMÂNIA)
”Ma simt bine, m-a ajutat Dumnezeu sa depasesc aceasta perioada. Sunt vindecata, practic, putem sa anuntam in mod oficial. Si gurile rele sa se abtina sa mai spuna prostii. M-a rugat foarte mult Antonia Nae sa vin in Romania, este prima mea aparitie publica dupa lupta cu cancerul. Am invatat foarte mult din acest an. Mi-am dat seama ca aveam niste frici, niste dubii in ceea ce-L priveste pe Dumnezeu si ca, trecand prin aceasta incercare, am fost obligata sa ma abandonez mai mult lui Dumnezeu si sa nu-mi mai fie frica deloc de moarte, nici sa nu prea pretuiesc viata mai mult decat trebuie.
Dumnezeu a vrut sa fiu salvata de la multe ori anul acesta, nu o data. Mi-am dat seama ca fara ajutorul lui Dumnezeu n-as fi putut acum sa ma casatoresc, pe 5 octombrie. Da, la 10 zile dupa ce am terminat citostaticele, ne-am casatorit. Si ne gandim chiar sa avem si un copil, daca vrea Dumnezeu. Am fost vindecata de foarte multe frici si angoase”, a povestit artista, în exclusivitate, pentru CIAO.RO.